Șase ani într-o bulă: Universitatea Titu Maiorescu și mirajul licenței
Am ales o universitate privată, Titu Maiorescu, cu speranța că investiția în educația mea îmi va garanta un start în forță. Au fost șase ani lungi, un maraton în care mi-am combinat licența și masteratul, visând la ziua în care voi avea propriile mele instrumente și propriii mei pacienți. Dar viața avea alte planuri. Pandemia de COVID-19 a lovit exact când aveam cea mai mare nevoie de practică. Ne-am trezit medici „pe hârtie”, cu mințile pline de teorie, dar cu mâinile neantrenate din cauza unor circumstanțe nefericite care nu țineau de voința noastră.
Când am terminat, eram gata să cuceresc Bucureștiul. Realitatea? Capitala m-a privit cu indiferență. „Aveți experiență?” „Nu, am urmat facultatea în timpul pandemiei.” „Ne pare rău, nu oferim un scaun medicilor fără o mână antrenată.”
Compromisul: Un an și jumătate la picioarele altora
Mi-am înghițit orgoliul și am făcut un pas înapoi. Ca să supraviețuiesc și să rămân în mediul clinic, am acceptat un post de asistentă stomatologică la o clinică din București. Eu, cea care trebuia să tratez, pregăteam tăvi, aspiram salivă și urmăream cum alții își desfășurau profesia pentru care studiasem nopți întregi.
Sursa foto: Arhiva personala/ Ghinea Mihai Marcel
A fost o perioadă de umilință constructivă, dar și de profundă tristețe. În București, eram doar un alt nume într-o bază de date, un „asistent” ignorat de clinicile care nu voiau să investească timp în formarea unui tânăr. Simțeam cum visul meu se estompează sub lumina lămpilor operatorii pe care le reglam pentru alți medici.
Întoarcerea la rădăcini: Câmpulung Muscel, salvarea mea
După un an și jumătate de asistență, am luat o decizie care, pentru mulți, a părut un eșec: am plecat din București. M-am îndreptat spre Câmpulung Muscel, un oraș aproape de casa copilăriei mele, aproape de familia mea și de locurile în care am crescut.
Aici s-a întâmplat miracolul. Câmpulungenii nu m-au văzut ca pe un „produs al pandemiei”, ci ca pe un tânăr dornic de muncă, cu o bază teoretică solidă care așteaptă doar să fie pusă în practică. Am fost înțeles, acceptat și, pentru prima dată, respectat.
Sursa foto: Arhiva personala/ Ghinea Mihai Marcel
Prezentul: Visul realizat la 27 de ani
Sunt medic stomatolog în adevăratul sens al cuvântului de trei luni. Din ianuarie, viața mea s-a schimbat radical. Am propriul meu cabinet, am propria mea asistentă care acum mă ajută, așa cum făceam odinioară pentru alții. Sunt recompensat la adevărata mea valoare, beneficiez de condiții de muncă mult mai bune și, cel mai important, am respectul comunității.
Locuitorii din Câmpulung Muscel îmi trec pragul cu încredere, iar eu le răspund cu toată pasiunea pe care am acumulat-o în anii de așteptare. Sunt aproape de părinții mei, în liniștea de lângă casă, și îmi dau seama că eșecul de la București a fost, de fapt, cel mai mare noroc al meu.
Un mesaj pentru colegii de la Titu Maiorescu și nu numai
Dacă ești student sau proaspăt absolvent și simți că te lovești de un zid pentru că „nu ai practică”, nu dispera.
Nu te teme să fii asistent la început: te învață rigoarea și umilința necesare unui medic bun.
Sursa foto: Arhiva personala/ Ghinea Mihai Marcel
Bucureștiul nu este centrul universului: Există orașe care au nevoie disperată de energia și cunoștințele tale, unde vei fi tratat ca o persoană, nu ca un număr. Deși pare că ar trebui să fie invers, ai mai multe oportunități și beneficii în provincie decât în Capitală.
Prețuiește-ți studiile: Chiar dacă pandemia ne-a furat practica, nu ne-ar putea fura determinarea.
Astăzi, când mi-am pus insigna cu „Dr. Ghinea Mihai Marcel”, știu că fiecare șters pe jos și fiecare refuz din București au fost pașii spre succesul meu aici, în Muscel. Nu renunța la visul tău, chiar dacă drumul ocolește prin locuri la care nu te așteptai.
Sursa: Mărturie personală. Articol scris de Dr. Mihai Marcel Ghinea.