Seneca la sală: Stoicism și masculinitate toxică

Dacă ai norocul să-i dai peste Marcus Aurelius și Seneca pe TikTok – probabil când nu sunt la sală – vei găsi citate „stoice” care sparg monotonia sfaturilor sub titluri precum „Fii omul de care ți-e frică să devii”, aceste citate promovând o „cultură” stoică urâtă , guvernată de principiile disciplinei și autosuficienței, sub o înțelegere a represiunii emoționale.

Cine mai frecventează Stoa? Descendenții – acum digitali – ai filosofilor; nimeni altul decât Andrew Tate , Jordan Peterson și „Mascul Sigma”. (= este un termen din cultura pop din discursul masculinității de pe internet – în special în manosferă – care descrie un bărbat independent, independent și nonconformist , adesea portretizat ca respingând ierarhiile sociale tradiționale fără a fi supus). Acest stoicism urât în ​​mutația sa nu privește filosofia, ci o cultură care oferă instrucțiuni marinarilor despre cum să se comporte și să acționeze, deoarece acest set de idei a trecut prin filtrul „ cenzorilor” manosferei, unde aspectele „superflue” ale acestui curent filosofic, cum ar fi empatia sau scepticismul, sunt lăsate deoparte, lăsând în urmă un set de instrucțiuni despre cum să devii „oțel” mental și fizic. Din punct de vedere existențial și social, ceea ce ne preocupă este următoarea întrebare: ce anume îi împinge pe atâția bărbați – tineri în majoritate – la această nevoie de a se conecta cu acest stoicism „abuzat” și cum devine o filozofie antică un instrument de dezangajare de societate?

@apexclass Mentalitatea Stoică ~ Jordan Peterson ♬ Pian emoțional în stil ambiental – MoppySound

Dacă se explorează ceva, acesta este: însăși transformarea stoicismului într-un simbol al masculinității, oferind o bază teoretică solidă, încorporarea sa în retorica toxică și posibila sa recuperare ca o filozofie a solidarității, mai degrabă decât o armură a detașării mentale.

Ideea stoică: filosofie sau performanță?

Să nu presupunem, totuși, că știm cu toții la ce ne referim în acest articol. Stoicismul despre care discutăm a fost o școală filosofică din epoca elenistică și, mai târziu, din perioada romană, o școală pentru aspiranții la cetățeni virtuoși care doreau să trăiască rațional, cu virtute și libertate interioară. Principiul său central era ideea că nu putem controla evenimentele externe, ci doar reacțiile noastre la acestea, îndemnându-i pe indivizi să cultive autocontrolul, dreptatea, înțelepciunea și curajul, nu pentru dominație personală, ci pentru binele comun. Epictet învăța că „omul nu este tulburat de lucruri, ci de opiniile sale despre ele”, în timp ce Seneca scria că „este o mare putere să poți sta în picioare în timp ce lumea din jurul tău se destramă”. Filosofii stoici nu au abandonat emoțiile, ci au căutat să le gestioneze rațional, astfel încât să poată rămâne stabil moral și activ politic, în timp ce în centrul stoicismului nu se află conducătorul de sine în sensul autosuficienței, ci cetățeanul lumii care trebuie să acționeze în conformitate cu natura și dreptatea, chiar și atunci când acest lucru vine cu un cost (8) ; (9) ; (10).

Stoicismul pe care îl întâlnim astăzi pe platformele digitale, în special pe TikTok, rareori face referire la stoicismul lui Seneca sau Epictet, valori precum cultivarea interioară printr-o percepție a filosofiei critice a cetățeanului față de autoritate sau moarte nefiind relevante pentru aceste reprezentări. Acest conținut seamănă cu un ghid steril de „autoperfecționare” pentru sală, relațiile cu sexul opus și supraviețuire, dacă nu chiar avansare, în capitalismul digital (4) ; (2) ; (8) ; (5).

@loupollockg Prea stoic #fyp ♬ sunet original – lou pollock

  Această versiune „industrializată” a stoicismului promovează ideologia prin intermediul videoclipurilor TikTok și podcasturilor, unde diverși mentori oferă îndrumare bărbaților care se simt marginalizați de societate, astfel încât această filozofie, așa cum este vehiculată în manosferă, devine un instrument multifuncțional care promite să modeleze bărbații de mâine cu virtuți precum autocontrolul, prestigiul și puterea, nu atât pentru a servi binelui comun, cât pentru a restaura o identitate masculină rănită imaginară, cu tendințe de lider (4) ; (5) ; (4) ; (10) .

Cu alte cuvinte, stoicismul degenerează într-un ghid zilnic de exerciții pentru practici fizice și morale, unde „disciplina = libertate” este legată de nutriția militară, detoxifierea de emoții și plăcere, disciplina la locul de muncă și în relațiile interpersonale. Scopul este ca organismul să devină un simbol al stăpânirii de sine pentru a fi valorificat ca o poziție morală, unde abdomenul semnifică disciplină, iar absența emoției semnifică natura evidentă a conducerii. Expresia „stăpânește-ți emoțiile” nu mai înseamnă conștiință de sine, ci un avertisment de a nu se manifesta, de a nu reacționa, de a nu se plânge, astfel încât reținerea emoțională este botezată virtute, iar sensibilitatea este exilată ca semn de slăbiciune, chiar de trădare a „modelului masculin” al „noului stoic”, unde emoția este o amenințare existențială la adresa atingerii obiectivului de a dobândi putere. Așadar, ce rămâne din stoicism? Cu siguranță nu principiile sale, ci mai degrabă o performanță a modului de a fi bărbat într-un sistem care te măsoară, te pune sub semnul întrebării și te respinge constant.

@ryanlongcomedy Boyscast ♬ sunet original – Ryan Long

Noua generație de „stoici” nu este inspirată de concepția cosmopolită a lui Marcus Aurelius (1) despre binele comun, ci de o atitudine individualistă care echivalează autocontrolul cu dominația asupra celorlalți și creează persoane nemulțumite – din cauza superiorității lor percepute. Bărbații sunt prezentați ca niște conducători raționali ai lor înșiși, detașați de emoții și neafectați de nevoile celorlalți. Interpretarea greșită a stoicismului i-a determinat pe consumatorii acestei culturi să perceapă stoicismul ca apatie, mai degrabă decât ca o gestionare rațională a emoțiilor în beneficiul comunității, un angajament față de dreptate și compasiune. Această performanță în spațiul digital este, în cele din urmă, un produs gol din punct de vedere cultural, lipsit de narațiuni masculine alternative, care rezonează într-o eră a prăbușirii rolurilor tradiționale – cu un model familiar, în loc ca bărbații să îmbrățișeze cosmopolitismul și diferența, ei se limitează la certitudini și se apără împotriva lumii din jurul lor.

Stoicismul ca o formă de masculinitate

Ce altceva a mai rămas din acest „stoicism” decât a fi vândut ca un pachet de auto-îmbunătățire? Cu siguranță, nimic mai mult decât role cu citate motivaționale pe muzică lo-fi. Stoicismul a devenit un stil de viață și funcționează ca o piață ideologică care comercializează o identitate masculină rațională, introvertită și mai ales apolitică. Depolitizarea sa relativă, însă, nu poate fi înțeleasă ca fiind inocentă, deoarece utilizarea acestei retorici este direct legată de mesajele neoliberale care dau vina pe colectivitate și oferă un răspuns individualist la criza socială, deoarece omul nou nu este chemat să schimbe lumea, ci să o ignore, să o învingă sau să o subjuge. Aproape ca o consecință firească, figuri precum Andrew Tate sau Jordan Peterson nu sunt aberații; sunt expresii ale unui sistem care a învățat să vândă „masculinitatea stoică” în termeni de marketing (4) ; (5) ; (10) ; (2) ; (8).

O formă de marketing în care bărbații sunt văzuți ca unități de auto-perfecționare, mai degrabă decât ca ființe sociale. Este un model care respinge orice responsabilitate politică și prezintă stoicismul ca un scut cinic împotriva emoției și acțiunii colective, o interpretare radical eronată. Marcus Aurelius scrie în repetate rânduri despre binele comun, dreptate și dragostea pentru semenii săi – și a făcut-o nu ca un coach de afaceri, ci ca un lider conștient de responsabilitatea sa morală și de nevoia de a da dovadă de solidaritate (1), (3). Interpretarea actuală a lui Seneca nu are nicio legătură cu a nu simți, ci mai degrabă cu a avea un simț al moderației și a acționa pentru binele colectiv, nu doar pentru dezvoltarea personală. Nu este o chestiune de auto-ajutorare, ci de etică politică. Ce rămâne din toate acestea? Că Seneca nu este la sală, ci în Agora.