Plătești pentru emisii, dar cine beneficiază cu adevărat? Adevărul despre EU ETS

Costurile emisiilor: simple în teorie, complexe în practică

Stabilirea prețului carbonului a devenit unul dintre instrumentele cheie ale politicii climatice a UE. Ideea pare simplă: poluatorul plătește. În practică, este un sistem complex de reglementare și bazat pe piață, cu efecte economice și sociale care depășesc cu mult sectorul energetic. EU ETS este acum cea mai mare piață de carbon din lume, acoperind energia, industria, transportul maritim și părți din aviație. Din 2027, va include și transportul rutier și clădirile, deschizând un nou capitol în tranziția verde a Europei. Dar întrebarea rămâne: este sistemul suficient de eficient și echitabil?

Inovație care necesită scară largă

Fondurile legate de ETS, precum Fondul de Inovare și Fondul de Modernizare , finanțează proiecte în valoare de zeci de miliarde de euro, inclusiv oțel cu emisii reduse de carbon și parcuri eoliene plutitoare. Din 2021, numai Fondul de Inovare a investit 12 miliarde de euro în aproape 200 de inițiative. Acest lucru demonstrează că sistemul poate cataliza progrese tehnologice.

Provocarea rămâne extinderea acestor inovații – proiectele de laborator sau pilot trebuie să atingă niveluri industriale pentru a remodela cu adevărat economia. Multe companii spun că costurile de transformare sunt prea mari, iar sprijinul disponibil este insuficient. ETS oferă flexibilitate în strategiile de reducere a emisiilor, dar nu clarifică cine suportă cea mai mare povară financiară.

Costul social al tranziției

Taxele pe emisii transferă parțial costurile asupra consumatorilor. Prețurile la electricitate și încălzire au crescut, alimentând criticile populiste la adresa politicii climatice a UE. UE susține că veniturile din ETS se întorc la cetățeni și regiuni.

Până în prezent, ETS a generat peste 200 de miliarde de euro pentru statele membre, finanțând transportul public, clădirile eficiente din punct de vedere energetic și infrastructura verde. Fondul social pentru climă va strânge cel puțin 86,7 miliarde de euro între 2026 și 2032 pentru a sprijini persoanele cele mai vulnerabile, inclusiv subvenții energetice, programe de izolare a locuințelor și mobilitate cu emisii reduse de carbon.

Fondul de modernizare sprijină 13 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud, cu peste 19 miliarde de euro deja investite în proiecte de modernizare a rețelelor, energie regenerabilă și acces la energie. Deși este destinat să reducă disparitățile regionale, criticii susțin că ritmul și amploarea sunt insuficiente pentru a amortiza impactul social în zonele dependente de combustibili fosili.

Echitate și acoperire globală

Principiul „poluatorul plătește” stă la baza ETS: costurile revin emițătorilor, nu societății. Acest lucru pare corect, dar nu elimină impactul regresiv al prețurilor carbonului asupra gospodăriilor cu venituri mici. Mecanismele de redistribuire, precum Fondul de modernizare și Fondul social pentru climă, vizează compensarea acestui lucru, deși eficacitatea depinde de implementarea la nivel național.

ETS are și o dimensiune globală. Acesta operează în Norvegia, Islanda și Liechtenstein și este conectat la sistemul Elveției, cu eforturi de integrare în curs de desfășurare cu Regatul Unit. Mecanisme similare există în China, Coreea de Sud, Canada și Noua Zeelandă. Banca Mondială notează că peste 80 de jurisdicții au prețuri pentru emisii care acoperă jumătate din emisiile energetice globale.

Aceasta reprezintă un succes clar pentru diplomația climatică a UE, încurajând alte națiuni să acționeze. Cu toate acestea, diferențele de ambiție climatică dintre regiuni ar putea crea tensiuni comerciale și ar putea pune sub semnul întrebării solidaritatea globală.