Platforma EURES a UE încearcă să echilibreze situația prin încurajarea mobilității transfrontaliere. Dar este aceasta într-adevăr o cale către oportunități – sau doar un alt simptom al dezechilibrului sistemic în politicile de ocupare a forței de muncă ale UE?

O uniune a liberei circulații — pe hârtie

Uniunea Europeană promite libertatea de circulație, dar pentru mulți lucrători, relocarea într-o altă țară este departe de a fi ușoară. Bariere juridice, lingvistice și culturale încă intervin. Și, potrivit Autorității Europene a Muncii, structura reală a ocupării forței de muncă din statele membre nu este aliniată cu ceea ce au nevoie cu adevărat economiile lor.

Aceasta înseamnă că unele țări au prea mulți profesioniști în anumite roluri, în timp ce altele au o lipsă extrem de mare de profesioniști – ceea ce duce la paradoxul straniu al existenței simultane a șomajului și a posturilor vacante neocupate.

Și aceasta nu este doar o mică problemă. Un raport recent arată că 24 de țări din UE au un surplus de lucrători în anumite locuri de muncă, în timp ce 29 de țări se confruntă cu deficite. Luați, de exemplu, instalatorii: Spania are mai mult decât are nevoie, în timp ce Irlanda se luptă să găsească suficienți.

În teorie: pur și simplu să ne mutăm spre nord?

Sună simplu: transferă lucrătorii calificați din zonele supraaprovizionate din Sud către zonele cu cerere mare din Nord. Dar, în realitate, asta înseamnă adesea să-ți lași casa în urmă – nu pentru că vrei, ci pentru că nu ai altă opțiune.

EURES – instrumentul digital al UE pentru mobilitatea forței de muncă

Principalul răspuns al UE la această provocare este EURES, o platformă digitală gestionată de o rețea de agenții naționale pentru ocuparea forței de muncă cu sprijinul Comisiei Europene.

EURES ajută oamenii să găsească locuri de muncă în străinătate și conectează talentele cu regiunile care au nevoie de ele. Unul dintre cele mai puternice instrumente ale sale este „Tabloul de bord pentru deficite și surplusuri” – o bază de date interactivă unde puteți filtra locurile de muncă în funcție de țară și an. Acest lucru îi ajută pe cei care își caută un loc de muncă să identifice unde sunt cele mai necesare competențele lor și să ia decizii pe baza datelor în timp real despre piața muncii.

Dar iată problema: întregul sistem presupune că mutarea într-o altă țară este realistă pentru toată lumea.

Ce se întâmplă dacă nu ai bani să te muți, trebuie să ai grijă de familia ta sau nu vorbești limba locală? Putem numi asta libertate sau este doar o altă versiune a presiunii economice deghizate în oportunitate?

Nu este vorba doar de geografie

Necorelarea pe piața muncii depășește granițele. Raportul subliniază faptul că femeile și tinerii sunt în mod special afectați. Aceștia sunt mai predispuși să lucreze în profesii „excedente” – locuri de muncă unde există deja prea mulți lucrători pe piața locală.

Acest lucru nu doar le limitează opțiunile de angajare; ci și adâncește inegalitățile sociale existente. Atunci când mutarea în scop profesional devine o necesitate și nu o alegere, putem vorbi cu adevărat despre acces liber la angajare?

Și ia în considerare strategia UE aceste nuanțe critice?

Mutarea oamenilor în loc de reformarea sistemelor?

Pe hârtie, mutarea lucrătorilor din regiunile cu surplus în regiunile cu deficit de lucrători este o modalitate inteligentă de a echilibra lucrurile. Dar, în practică, înseamnă schimbarea locuinței, a sistemului de sănătate – și adesea a limbii. Acesta este un salt uriaș, mai ales pentru comunitățile în care oamenii nu sunt obișnuiți să se mute.

EURES prezintă acest model ca o poartă către locuri de muncă „satisfăcătoare, sigure și stabile”. Iar pentru unii – în special tinerii fără obligații familiale – acesta ar putea fi cu adevărat o rampă de lansare către dezvoltarea profesională.

Dar pentru alții, mutarea nu este o aventură. Este o ultimă soluție, determinată de necesități economice.

Așadar, iată marea întrebare: ar trebui mobilitatea să fie într-adevăr principala soluție pentru decalajele dintre educație și piața muncii? Sau ar trebui să investim mai mult în sisteme locale de formare profesională și recalificare care să coreleze competențele oamenilor cu nevoile reale ale pieței muncii?

Mișcare liberă sau presiune sistemică?

De asemenea, trebuie să ne îndepărtăm de imagine. Tratatele UE garantează dreptul de a trăi și de a munci oriunde în blocul comunitar. Însă utilizarea acestui drept pentru a remedia dezechilibrele structurale ridică întrebări politice importante.

Ajută sistemul actual țările mai bogate să își umple deficitul prin „importarea” de lucrători calificați din regiunile mai puțin dezvoltate – în loc să ajute aceste regiuni să își dezvolte propriile piețe ale muncii?

Nu este vorba că EURES ar face ceva greșit – face ceea ce a fost conceput să facă. Însă modul în care este utilizat ar putea agrava inegalitățile interne din UE, nu le va îmbunătăți.

Acesta este un aspect care merită atenție nu doar din partea Comisiei Europene, ci și din partea statelor membre care „pierd” în mod constant lucrători calificați în favoarea vecinilor lor mai bogați.

Există un ajutor digital, dar este suficient?

Tehnologia joacă un rol important în strategia actuală a UE privind forța de muncă. Platforme precum EU Survey și bazele de date privind deficitul de locuri de muncă facilitează căutarea de locuri de muncă în străinătate. Datele sunt filtrabile, actualizate și transparente – ceea ce îi ajută pe oameni să simtă că dețin mai mult control asupra carierei lor.

Dar aceasta este doar o parte a imaginii. Aceste platforme nu oferă locuințe, nu compensează diferențele salariale dintre țări și nu te ajută să te adaptezi la viața într-o cultură nouă.

Există încă o mare prăpastie între anunțurile digitale de locuri de muncă și sprijinul real, practic, pentru persoanele gata să facă pasul decisiv într-o viață nouă în străinătate. Ceea ce lipsește încă sunt instrumentele care îi pregătesc pe lucrători nu doar să găsească un loc de muncă, ci și să facă acest pas – și să prospere după ce o fac.

Modelați conversația

Aveți ceva de adăugat la această poveste? Aveți idei pentru interviuri sau unghiuri pe care ar trebui să le explorăm? Anunțați-ne dacă doriți să scrieți o continuare, un contrapunct sau să împărtășiți o poveste similară.