Un element deosebit de frapant a fost sprijinul puternic din partea diasporei europene pentru candidații care promovează opinii național-suveraniste și o retorică anti-UE. Alina Dolea, șefa Departamentului de Media și Comunicare de la Universitatea Bournemouth (Marea Britanie) și specialistă în studii de comunicare și diasporă, oferă o analiză lucidă și nuanțată a acestui fenomen aparent paradoxal.
„De ce votează românii care locuiesc în Europa pentru un proiect suveranist?” – aceasta este întrebarea care a stârnit un răspuns amplu din partea Alinei Dolea. Una dintre explicațiile de bază este dezamăgirea față de Europa Occidentală. Odată idealizată în România ca o țară a prosperității și oportunităților, Occidentul a devenit, pentru mulți migranți români, scena unor crize suprapuse: economică, socială, post-pandemie și geopolitică.
Această întâlnire cu realitatea – adesea lipsită de orice sprijin instituțional care să ajute la navigarea diferențelor culturale – duce la dezamăgire, frustrare și, în cele din urmă, la o retragere în identitate: o întoarcere simbolică „acasă” și un sprijin tot mai mare pentru mesajele politice centrate pe suveranitate , protecție și rădăcini.
Nevoia de apartenență și impactul propagandei
În diaspora, explică Dolea, nevoia de apartenență s-a intensificat în timpul izolării provocate de pandemie. Într-un context de excluziune socială sau de retorică anti-imigrație în țările gazdă, unii români au căutat refugiu într-un „adăpost” bazat pe identitate națională. Aici, propaganda rusă a găsit un teren fertil. Mesajele anti-occidentale, conspirative și anti-diversitate au fost promovate de algoritmi care recompensează emoțiile negative și polarizarea.
„Suntem în mijlocul unui război hibrid”, avertizează Dolea, „iar armele sunt narațiunile – antieuropene, antiștiințe, antidrepturile omului – care circulă pe TikTok, Telegram și Facebook.” Aceste narațiuni exploatează traumele migrației și ale tranziției postcomuniste, romantizarea trecutului și rupturile culturale nerezolvate.
Cultură, identitate și eșecul statului român
Un alt factor cheie este absența unei strategii publice coerente care să sprijine integrarea culturală. Statul român nu a reușit să ofere diasporei sale campanii de informare, educație civică și media, sprijin psihologic sau instrumente de negociere interculturală. În acest vid, Biserica – în special în diaspora – a umplut spațiul simbolic al identității, dar adesea într-o cheie conservatoare, întărită de teama de alteritate și de viziuni închise asupra lumii.
Dolea subliniază că „românizarea” forțată a trecutului a șters nu doar diversitatea culturală, ci și capacitatea de a înțelege și gestiona diferențele. Drept urmare, mulți migranți români nu numai că nu reușesc să se integreze – dar nici nu mai doresc: se retrag într-un proiect imaginar al unei Românii „pure”, nepătată de valorile Europei liberale.
Ce se poate face?
Confruntați cu acest peisaj complex, orice soluții trebuie să fie multidimensionale: programe de alfabetizare media, dezvoltarea competențelor interculturale, sprijin pentru sănătatea mintală, educație civică și o reconectare reală între statul român și cetățenii săi aflați în străinătate – fie temporară, fie permanentă.
„Avem nevoie și de programe care să-i informeze pe români despre drepturile și responsabilitățile lor în țările în care trăiesc”, spune Alina Dolea, „precum și de educație civică și dezvoltarea abilităților de navigare interculturală — abilități care să-i ajute pe români să-și păstreze identitatea prin interacțiunea cu alte identități, etnii și culturi.”
Românii din diaspora nu sunt pur și simplu „manipulați”; ei reacționează la experiențe directe de alienare, la crize nerezolvate, la lipsa de sprijin și sens. Înțelegerea acestei dinamici este esențială pentru oricine dorește să construiască o democrație funcțională și o relație autentică între stat și cetățenii săi – oriunde s-ar afla aceștia.