Protestul a avut loc la doar câteva zile după ce o femeie însărcinată a fost împușcată mortal în plină zi, în timp ce își ținea de mână fiica de trei ani. Criminalul a fost agresorul ei din copilărie – un prădător care o supusese la ani de violență sexuală, fizică și psihologică, în ciuda multiplelor ordine de restricție și a plângerilor poliției.
Acesta a fost al 25-lea caz de feminicid din România în doar cinci luni.
Studiul IRES: Un portret crud al realității
Totodată, un studiu național realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), publicat în februarie 2025, a scos la iveală date care nu mai pot fi ignorate:
- 31% dintre femeile din România au raportat că au fost victime ale abuzului verbal sau fizic din partea partenerilor lor.
- Peste 10% au suferit ambele tipuri de abuz.
- 19% au experimentat „doar” violență verbală.
Cele mai afectate sunt femeile cu vârsta peste 65 de ani, cu un nivel scăzut de educație și venituri modeste — tocmai categoriile sociale neglijate în mod constant de sistem.
„Trăim într-o cultură care iartă violența dacă victima nu se încadrează în normele acceptate. Dacă este de etnie romă, săracă sau a experimentat alte forme de vulnerabilitate, devine invizibilă – și uneori chiar învinovățită”, au declarat reprezentanții unui consorțiu de ONG-uri prezente la protest.
Bărbații și violența: o problemă trecută cu vederea, dar reală
Studiul IRES a examinat, de asemenea, experiențele bărbaților cu violența domestică:
- 18% dintre bărbați au declarat că au fost abuzați verbal de partenerele lor.
- 2% au recunoscut că au fost victime ale abuzului verbal și fizic.
Aceste cifre arată că, deși femeile sunt afectate în mod disproporționat, violența domestică este un fenomen complex care necesită răspunsuri nuanțate și incluzive.
Sociolog: „Abuzul a devenit un spectacol”
Antonio Amuza, sociologul care a coordonat studiul IRES, avertizează asupra modului în care abuzul verbal este minimalizat în societatea românească. „Abuzul este adesea considerat o glumă sau o ceartă domestică. Avem puține campanii formulate, iar rețelele de socializare și televiziunea transformă adesea violența în divertisment. Între timp, politicienii vorbesc despre familie ca despre «piatra de temelie a societății», ignorând în același timp ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise”, a declarat Amuza pentru G4Media într-un interviu.
Ce trebuie făcut? Educație, politici și voință politică
Studiul IRES evidențiază câteva măsuri urgente:
- Introducerea educației pentru egalitatea de gen în școli.
- Lansarea unor campanii de conștientizare publică consecvente și susținute.
- Furnizarea de servicii reale pentru victime: adăposturi, consiliere psihologică, protecție juridică.
- Tragerea la răspundere a instituțiilor atunci când ignoră semnele de avertizare.
Protestul de marți nu a fost doar o formă de doliu colectiv – a fost un strigăt pentru schimbare. O societate care a rămas tăcută prea mult timp în fața suferinței femeilor cere acum acțiune.
„Când statul nu te protejează, strada devine tribunalul moral”, a spus un participant, ținând în mână o fotografie a femeii ucise sâmbătă.
Mesajul protestului a fost fără echivoc: România nu își mai poate permite tăcerea. Fiecare feminicid este un eșec al statului, al comunității și al fiecăruia dintre noi care ne-am uitat în altă parte. Societatea românească trebuie să o spună clar și fără ezitare: Niciunul învins. Niciunul uitat. Niciunul mai puțin.