Live

Articol de Francesca Moriero – Jurnalist, Fanpage.it

Marți, 3 iunie 2025, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre care va marca o etapă crucială în evoluția dreptului european al imigrației . Judecătorii luxemburghezi au decis că un resortisant al unei țări terțe care a intrat ilegal în Uniune însoțind minori pentru care este efectiv responsabil și îngrijit nu poate fi urmărit penal pentru complicitate la imigrația ilegală. Această decizie reafirmă cu tărie importanța protecției minorilor, a salvgardării legăturilor familiale și a recunoașterii unei responsabilități personale și morale care nu poate fi incriminată. Acesta este un punct de cotitură care marchează limita dincolo de care legea nu mai poate fi interpretată exclusiv într-un mod represiv, ci trebuie să se încline în fața exigențelor umanității și a justiției substanțiale.

Hotărârea provine dintr-o procedură inițiată în Italia, dar acum capătă o arie de aplicare mult mai largă: devine obligatorie pentru toate statele membre ale UE, stabilind un nou standard de interpretare pentru judecătorii naționali ori de câte ori sunt chemați să evalueze cazuri similare.

Cazul: evadarea din Congo și arestarea la Bologna

Povestea care a dus la hotărârea istorică a început în 2019, când o femeie congoleză a sosit pe aeroportul din Bologna cu doi copii mici: fiica și nepoata sa, care deveniseră orfane în urma morții mamei sale. Toți trei fugiseră din Congo, unde femeia suferise amenințări grave și violențe din partea fostului partener. Intrarea lor în Italia s-a realizat folosind documente false, ceea ce a dus la arestarea imediată a femeii. Ea a fost apoi acuzată și de complicitate la imigrația ilegală, o infracțiune conform legislației italiene și Directivei Europene 2002/90/CE. În timpul procesului, însă, a ieșit la iveală un element crucial: femeia era de fapt tutorele legal al nepoatei sale și acționa, de asemenea, ca mamă pentru fiica sa, căutând refugiu și protecție pentru amândouă.

Îndoielile instanței italiene și opinia Curții de Justiție

Confruntată cu o situație complexă din punct de vedere uman și etic, Curtea de la Bologna a ales, așadar, să suspende procedura și să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere preliminară de sesizare. Întrebarea este într-adevăr foarte clară: poate fi asimilată o mamă sau un tutore care încearcă să salveze minori prin intrare neautorizată cu un traficant de persoane? În iulie 2023, procedura penală împotriva femeii a fost clasată. Însă răspunsul juridic definitiv a sosit abia acum, odată cu hotărârea în cauza C-460/23 – Kinsa, în care judecătorii europeni au clarificat definitiv interpretarea corectă a Directivei privind facilitarea intrării ilegale.

Hotărârea: legea nu poate pedepsi responsabilitatea familială

Conform hotărârii Curții, comportamentul femeii nu poate fi considerat relevant din punct de vedere penal. Acest lucru a fost explicat în mod clar de președintele Koen Lenaerts, care a subliniat că acțiunea femeii a fost „expresia unei obligații morale și familiale” și nu a avut scop lucrativ sau ilicită. Însoțirea minorilor într-un loc sigur, a reiterat Curtea, nu poate fi echivalată cu complicitatea la imigrația ilegală. Dimpotrivă, este un act care se încadrează pe deplin în cadrul drepturilor fundamentale recunoscute de Uniunea Europeană, în special dreptul la unitatea familiei, protecția minorilor și protecția umanitară.

Domeniul de aplicare juridic al deciziei: o obligație obligatorie pentru toate statele membre

Această hotărâre, pe lângă soluționarea cazului specific, capătă o semnificație normativă mai largă: interpretarea dată de Curtea de Justiție este obligatorie pentru toate instanțele statelor membre ale UE. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, de acum înainte, în toate țările UE, comportamente similare nu mai pot fi incriminate. Judecătorii naționali vor trebui automat să o ia în considerare ori de câte ori se confruntă cu situații similare. Această hotărâre marchează astfel o adevărată evoluție în jurisprudența europeană, redând legii dimensiunea sa umană și solidară .

Linia dintre lege și solidaritate: o linie în schimbare

Poate cel mai semnificativ aspect al acestei hotărâri este reafirmarea unui principiu pe cât de simplu, pe atât de revoluționar în contextul politicilor actuale de migrație: solidaritatea nu este o infracțiune. Atunci când o persoană acționează pentru a proteja minorii încredințați în grija sa, chiar și o intrare ilegală poate fi înțeleasă și acceptată de lege: „Responsabilitatea părintească este o datorie, nu o infracțiune”, a subliniat Lenaerts, explicând cum această hotărâre contribuie la redefinirea echilibrului dintre nevoile de securitate și respectarea drepturilor fundamentale. Acesta este, de asemenea, un mesaj puternic pentru instituțiile politice, adesea înclinate să considere fiecare neregulă ca pe o amenințare .

Azil și umanitate: către o nouă interpretare a recepției

Curtea a reamintit apoi un alt principiu esențial: un solicitant de azil nu se află niciodată în situație de ședere ilegală până când nu a fost emisă o decizie cu privire la cererea sa. Această măsură clarifică și mai mult limitele în care statele membre pot întreprinde acțiuni penale, consolidând protecția celor care solicită asistență cu bună-credință. Hotărârea reafirmă astfel că Uniunea Europeană este și trebuie să fie, de asemenea, o comunitate de drept care protejează persoanele cele mai vulnerabile, în special copiii. Într-un moment în care presiunea politică insistă din ce în ce mai mult asupra incriminării migrației, această decizie reprezintă un bastion juridic și moral în apărarea umanității.

Scris de

Modelați conversația

Aveți ceva de adăugat la această poveste? Aveți idei pentru interviuri sau unghiuri pe care ar trebui să le explorăm? Anunțați-ne dacă doriți să scrieți o continuare, un contrapunct sau să împărtășiți o poveste similară.

Scrieți un articol de contraargumentare Scrieți un articol conex