© The Guardian — Nepal interzice 26 de site-uri de socializare, inclusiv X, WhatsApp și YouTube (8 septembrie 2025)

Problema simplificării excesive

Conceptul de „proteste ale Generației Z” este atractiv pentru mass-media și comunicarea politică, oferind un cadru de interpretare aparent simplu și transparent, concentrându-se pe generația tânără de cetățeni. Însă, tocmai această utilizare a conceptului de „generație” ca filtru interpretativ este cea care întărește narațiunile stereotipice, în loc să recunoască multiplicitatea și complexitatea acestor mișcări.

Această simplificare excesivă duce la percepția unei uniformități identice, implicând o experiență comună și o imaginație politică comună, în timp ce, în realitate, tinerii care participă la proteste provin din straturi sociale, clase, genuri și medii culturale diferite, ceea ce face ca recunoașterea diversității interne să fie o condiție prealabilă pentru justiție. Aceasta deoarece eliminarea eterogenității în numele unei „generații” duce la o formă de „reducere la tăcere politică” a celor care nu se încadrează în stereotip, dar evidențiază și problema capitalizării politice, deoarece, în cele din urmă, dacă aceste probleme sunt mutate din conținutul lor politic într-o narațiune pseudo-demografică, relațiile de putere care fac mișcările active sunt marginalizate.

Această dificultate în capitalizarea politică a mișcărilor are legătură cu modul în care acestea sunt percepute – deoarece, atunci când rămân „proteste ale Generației Z”, ele sunt definite într-o narațiune apolitică, prezentându-le mai mult ca o expresie generațională a „furiei” și mai puțin ca o politică conștientă, pe de o parte, iar pe de altă parte, subestimarea limitelor lor, încărcându-le cu exagerări utopice ca vestitori ai unei societăți radical noi, fără a recunoaște că utopia nu există; ci ceea ce există sunt probleme de care societățile trebuie să se ocupe cu un orizont politic. În cele din urmă, când vine inevitabila dezamăgire, mișcarea este stigmatizată ca un eșec. Per total, cadrul „protestelor Generației Z” funcționează ca o schematizare care depolitizează sau tratează problema superficial, nu luminează complexitățile acțiunii colective, ci mai degrabă le încorporează într-o categorie accesibilă comunicării media, dar săracă în valoare teoretică.

Însuși numele este deja o clasificare a realității; caracterizarea unui protest drept „tineresc” îl plasează într-un cadru valoric specific, iar acest cadru este dublu: subliniază prospețimea și dinamismul tineretului, dar în același timp îl reduce adesea la o izbucnire emoțională temporară, aproape frivolă. Rezultatul este crearea unui mit despre tinerețe care poartă atât conotații pozitive, cât și negative, dar nu generează un dialog politic cu consecințe politice grave, în care tinerii sunt privați de statutul lor de subiecți politici, transformându-i într-o masă fără o identitate stabilă, care are nevoie de interpretare și control. Deținătorii puterii au tot interesul să prezinte protestele ca rezultat al unei generații „rebele”, „naive”, să zicem rebele fără cauză – minimalizând revendicările, criticile la adresa corupției instituționale, inegalitățile, acuzațiile de violență polițienească. Dacă, în cele din urmă, politicul, conceptul de politic, este construit în jurul conceptului de prieten-dușman , atunci, considerând aceste mișcări un produs secundar al Generației Z, le eliminăm din acest spectru, subminându-le ca „zgomot social”.

În cele din urmă, ar trebui să recunoaștem că încadrarea „protestului Generației Z” produce o mitologie post-politică, făcând protestele digerabile într-o narațiune despre „generația rebelă”, făcându-le în același timp superflue. Critica „protestului Generației Z” nu este doar literară; este politică, permițându-ne să reflectăm asupra modului în care termenii discursului public determină ce este înțeles ca acțiune politică și cine este considerat cetățean. Eticheta generațională distrage atenția de la revendicările politice și sociale, transformând mișcările complexe într-un fenomen cultural care poate fi ușor consumat și rapid uitat, unde o rebeliune „generațională” poate deveni virală peste noapte și până în săptămâna următoare a fost deja asimilată în ciclul știrilor, dând loc următoarei tendințe.

Problema, desigur, nu este doar respingerea etichetelor, față de care trebuie să fim critici, ci mai degrabă nevoia ca mișcările să dezvolte forme de organizare și imaginație politică care să transcendă etichetele și narațiunile care le sunt impuse, creând structuri care să reziste dincolo de explozia inițială, inventând modalități de a exercita o presiune constantă asupra statului și instituțiilor și construind alianțe intergeneraționale și între clase. Postpolitica este domeniul în care cuvintele și imaginile înlocuiesc acțiunea, așa că ceea ce trebuie să facem este să revenim la acțiune ca ceva care creează realitate. Aceasta înseamnă să ne imaginăm politica nu ca pe un „moment de izbucnire spontană a tinereții”, ci ca pe un proces lung de formare a unor noi forme de colectivitate și a unor noi modalități de participare.

Chiar și atunci când mișcările în sine adoptă o „identitate Generației Z” ca autodefiniție, există riscul ca această etichetă generațională să servească drept substitut pentru conținutul politic. Deși aspecte precum transparența, responsabilitatea și înlocuirea elitelor corupte sunt fundamentale, absența unui orizont politic mai larg lasă deschisă posibilitatea ca mobilizările să rămână prinse într-o narațiune generațională îngustă. Astfel, în loc să funcționeze dialectic și să conducă la consens sau la sinteză creativă, pluralismul ideologic poate deveni un câmp al diferențelor fundamentale și al ultra-fragmentării interne. Identitatea generațională, în loc să ofere putere, poate limita orizontul imaginației politice dacă nu este legată de strategii clare pentru schimbarea socială. Cu alte cuvinte, mobilizările vor dobândi profunzime istorică și semnificație politică atunci când vor reuși să fie recunoscute ca parte a unei lupte continue pentru redistribuirea discursului, a puterii și a resurselor sociale și vor fi transformate în procese de transformare continuă.