Din ce în ce mai mult, regulile sunt stabilite nu în birourile guvernamentale, ci în sălile de consiliu din Silicon Valley, în laboratoarele de biotehnologie și pe serverele de rețea descentralizate. Statul de drept, alegerile și supravegherea civică – cândva piloni ai societății – devin obstacole, mai degrabă decât fundații, pentru unii lideri ai erei digitale.
Ceea ce părea cândva intriga unui roman distopic începe să se materializeze. Orașele conduse de companii, fără alegeri și cu puțină responsabilitate democratică, nu mai sunt doar un concept futurist. Arhitectul și teoreticianul urban Patrik Schumacher promovează de mult timp ideea orașelor private din Europa, unde statutele corporative ar înlocui legile locale.
Aceasta nu este doar o viziune urbanistă – este o schimbare fundamentală a puterii. Când „primarul” este directorul general, iar regulile locale sunt contracte de prestări servicii, cetățenii devin clienți. În loc să voteze, ei acceptă termenii de utilizare a spațiului – un consimțământ care poate fi revocat oricând. Poate coexista un astfel de model cu ideea unei Europe democratice?
Granițele acestei noi puteri se extind dincolo de spațiile fizice, ajungând la corpurile și genetica noastră. Companii precum Orchid Health oferă selecție de embrioni pe baza sănătății sau inteligenței, accesul fiind adesea legat de statutul social și de bonitatea financiară. Ceea ce odinioară era văzut ca eugenie este acum comercializat ca o „alegere de stil de viață”.
Elon Musk, promovând Neuralink și pledând pentru „îmbunătățirea inteligenței umane”, îmbrățișează deschis ambiția de a modela viitorul biologic al umanității. Ar putea sănătatea și trăsăturile moștenite să devină mărfuri, în timp ce diversitatea genetică este văzută ca un obstacol? Aceste proiecte biotehnologice nu funcționează în vid – ele sunt susținute de o narațiune conform căreia procesele democratice sunt ineficiente în „rezolvarea problemelor”. Atunci când corpul uman devine o resursă, pot exista limite etice în continuare?
Finanțele digitale arată prăpastia dintre ideologie și realitate. Criptomonedele promiteau să elibereze cetățenii de bănci și guverne, însă averea s-a concentrat în mâinile câtorva „balene” care domină investițiile inițiale.
Organizațiile autonome descentralizate (DAO), promovate ca fiind „fără lideri”, funcționează în practică ca „un token, un vot”. Deciziile sunt luate de cei care dețin cele mai multe tokenuri – cei cu cei mai mulți bani. Recunoașterea legală și sprijinul de reglementare al Maltei pentru DAO introduc acest model în Uniunea Europeană. Este legislația UE pregătită pentru un sistem în care puterea economică depășește egalitatea cetățenilor?
Dimensiunea politică a acestor schimbări este, de asemenea, îngrijorătoare. Liderii din domeniul tehnologiei – de la Musk la Thiel – își găsesc aliați în mișcările europene de extremă dreapta, precum AfD din Germania, Vox din Spania și Fratelli d'Italia din Italia. Aceștia împărtășesc neîncrederea în reglementările democratice și convingerea că progresul necesită libertate față de supravegherea publică.
Această tendință nu este doar o problemă occidentală. Dereglementarea criptomonedelor și sistemele descentralizate opace creează canale pentru elitele ruse sancționate de a mișca capital, în timp ce propaganda Kremlinului exploatează orice slăbire a încrederii în instituțiile democratice. Poate UE, construită pe statul de drept, să ignore infrastructura care se formează sub nasul ei și care împuternicește forțele care îi subminează fundamentele?
Orașele private, biotehnologiile selective, cripto-finanțarea și alianțele politice formează un model coerent. Acestea nu sunt inovații izolate – sunt elementele constitutive ale unei ordini post-democratice, în care puterea reală se transferă de la instituțiile publice la entități aflate în afara supravegherii cetățenești.
Mai există instrumente pentru a contracara această tendință? Actualizarea legilor antitrust, extinderea statului de drept la finanțele digitale și blockchain și promovarea dezbaterilor deschise privind bioetica sunt esențiale. Dar, dincolo de reglementare, este vorba despre capacitatea societății de a-și apăra propria agenție. Când cetățenii devin clienți și statul furnizor de servicii, vor mai lupta oamenii pentru democrație?
Aveți ceva de adăugat la această poveste? Aveți idei pentru interviuri sau unghiuri pe care ar trebui să le explorăm? Anunțați-ne dacă doriți să scrieți o continuare, un contrapunct sau să împărtășiți o poveste similară.
