Live

Mai mult decât cifre: o chestiune de demnitate

Dezbaterea de astăzi privind locuințele din Europa nu poate fi redusă la graficele obișnuite ale cererii și ofertei. Lipsa locuințelor accesibile înseamnă ceva mult mai grav – o amenințare la adresa dreptului fundamental la condiții de trai decente.

Statisticile spun o poveste îngrijorătoare: peste 47 de milioane de europeni nu își permit să își încălzească locuințele, iar aproximativ 1 milion de oameni — inclusiv 400.000 de copii — sunt fără adăpost. Supraaglomerarea afectează unul din patru tineri europeni cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani.

Consecințele depășesc limita locuințelor. Tinerii amână mutarea, întemeierea unei familii sau urmarea studiilor superioare. Lucrătorii esențiali – profesori, asistente medicale, polițiști – nu își permit să locuiască în comunitățile pe care le deservesc. Acest lucru ridică o întrebare incomodă: este modelul european de asistență socială încă capabil să asigure stabilitatea locuințelor pentru cetățenii săi?

Inegalitatea tot mai mare și sentimentul de excluziune

Creșterea costurilor vieții afectează cel mai puternic tinerii și familiile cu venituri mici. În multe țări ale UE, tinerii de treizeci și ceva de ani încă locuiesc cu părinții lor – nu din proprie voință, ci pentru că este singura opțiune pe care și-o pot permite. Acest lucru limitează mobilitatea, înăbușă oportunitățile de carieră și alimentează frustrarea.

Cel mai alarmant semn al acestei crize este lipsa de adăpost. Când sute de mii de copii cresc în cămine sau adăposturi temporare, accesul egal la educație și dezvoltare devine imposibil.

Pentru societățile construite pe solidaritate, Europa se confruntă cu un test moral: cât timp vom putea accepta o realitate în care dreptul la o locuință există doar pe hârtie pentru unii cetățeni?

Investiții noi sau bariere vechi?

Planul european privind locuințele accesibile propus își propune să se bazeze pe mai mulți piloni: mai multe fonduri UE, limite de cheltuieli naționale mai flexibile, investiții private mai mari și modele inovatoare de finanțare.

Însă fiecare dintre acestea vine cu propriile riscuri. Dublarea fondurilor politicii de coeziune pare promițătoare – dar vor statele membre să canalizeze efectiv aceste resurse către locuințe, în loc să le împrăștie pe alte priorități? Relaxarea normelor privind ajutoarele de stat ar putea contribui la stimularea locuințelor sociale, dar ar putea deschide și calea către proiecte cu valoare socială redusă.

Și apoi mai este problema criticilor: banii publici singuri nu vor rezolva problema. Este nevoie de capital privat, dar poate coexista responsabilitatea socială cu așteptările investitorilor de randamente rapide? Europa dorește să „deblocheze modele alternative de finanțare”, dar experiența arată că astfel de mecanisme ajung adesea să alimenteze speculațiile – în special pe piața închirierilor pe termen scurt.

Birocrația: bariera ascunsă

Simplificarea procedurilor administrative este un alt obiectiv al planului — și unul valid. În multe țări, labirintul autorizațiilor de construire și al achizițiilor publice se poate prelungi ani de zile, paralizând investițiile.

Totuși, reducerea birocrației nu va rezolva totul. Adevărata problemă este adesea lipsa unei politici urbane coordonate și comunicarea deficitară între autoritățile naționale, regionale și locale. Chiar și cea mai bună legislație nu înseamnă prea mult dacă municipalitățile nu au instrumentele sau personalul necesar pentru a o pune în practică.

Potențial vs. realitate: sectorul construcțiilor din Europa

Europa are resursele necesare. În fiecare an, produce 170 de milioane de m³ de cherestea de construcții și 18.000 de tone de ciment pe oră. Sectorul angajează 27 de milioane de oameni. Pe hârtie, potențialul pare imens. Dar acest lucru nu se traduce automat în locuințe accesibile și eficiente din punct de vedere energetic.

Adevărata întrebare este: pot țările UE să redirecționeze această putere către locuințele sociale, în loc de dezvoltări imobiliare de lux? Fără priorități politice puternice și responsabilitate, există riscul ca excesul de producție să deservească piețele, nu oamenii.

Închirieri pe termen scurt: problemă sau oportunitate?

Unul dintre cele mai dezbătute elemente ale planului este reglementarea închirierilor pe termen scurt. Platforme precum Airbnb au transformat orașele europene – adesea crescând chiriile și alungând locuitorii din cartierele centrale.

Reglementarea este evident necesară, dar este vorba despre un act de echilibrare. Regulile prea stricte ar putea înăbuși economia colaborativă, în timp ce cele prea indulgente ar putea agrava gentrificarea și haosul de pe piețele imobiliare. Acesta va fi un test al capacității UE de a proteja drepturile cetățenilor fără a distruge inovația.

Locuința ca drept fundamental?

Ambiția finală a planului este de a transforma accesul la locuințe într-un drept real, aplicabil, nu doar un slogan politic. Dar acest lucru necesită alegeri politice curajoase – și dorința de a se opune dezvoltatorilor, instituțiilor financiare și grupurilor de lobby puternice din domeniul construcțiilor.

Marea întrebare rămâne: poate Uniunea Europeană — divizată economic, social și politic — să construiască o viziune comună asupra locuințelor care să funcționeze de la Copenhaga la Sofia?

Dacă da, acest plan ar putea deveni o piatră de temelie a coeziunii europene. Dacă nu, riscă să ajungă doar un alt document strategic bine scris – impresionant pe hârtie, dar lipsit de sens pentru milioanele de europeni care încă își caută un loc pe care să-l numească acasă.

Scris de

Modelați conversația

Aveți ceva de adăugat la această poveste? Aveți idei pentru interviuri sau unghiuri pe care ar trebui să le explorăm? Anunțați-ne dacă doriți să scrieți o continuare, un contrapunct sau să împărtășiți o poveste similară.

Scrieți un articol de contraargumentare Scrieți un articol conex