Psihanalistul și filosoful social american de origine germană, Erich Fromm, îl descrie ca fiind una dintre cele trei forme ale ceea ce el numește sindromul decăderii. Problema principală a narcisismului, susține Fromm, este că narcisiștii sunt complet incapabili să perceapă realitatea din afara lor, iar tocmai această detașare îl face atât de distructiv. Potrivit lui Fromm, numeroși factori pot duce la decăderea unui individ, dar, fundamental, toți oamenii se străduiesc inițial să „depășească viața”. Ei fac acest lucru într-unul din două moduri: prin biofilie – derivat din grecescul bio (viață) și philia (dragoste prietenoasă), sau prin necrofilie, din necro (moarte) și philia.
Biofilia îmbrățișează viața, în timp ce necrofilia o neagă, dar ambele servesc drept mecanisme de adaptare la provocările existenței. Narcisismul, sugerează Fromm, apare ca un mecanism secundar, înclinând spre calea necrofilă. De ce? Pentru că nu este o afirmare a vieții, este intens individualist și egoist, în timp ce oamenii sunt ființe inerent sociale. Cu toate acestea, detașarea de realitate nu îi împiedică pe narcisiști să se adapteze; ei își ascund adesea dezinteresul față de viața comunitară și pot chiar forma grupuri.
„Grupul extrem de narcisist este dornic să aibă un lider cu care să se poată identifica. Liderul este apoi admirat de grup, care își proiectează narcisismul asupra lui… Narcisismul individului este transferat asupra liderului.” Ironia este că narcisiștii sunt rareori îndrăgostiți de ei înșiși. Cel mai adesea, stima lor de sine este legată de o identitate colectivă – națiune, rasă, religie sau ideologie – pentru că, în adâncul sufletului, se simt inadecvați. Apartenența la un grup le conferă semnificație și sunt dispuși să apere acest statut perceput cu orice preț. Rezultatul? Radicalismul.
Totuși, nu toți membrii unei mișcări radicale sunt neapărat narcisiști; statisticile nu s-ar alinia. Factorul crucial este că grupul în sine funcționează narcisist, o tendință pe care Fromm o descrie ca fiind transmisă social. Oamenii au nevoie să aparțină, în special în perioadele de dificultăți economice sau de stimă de sine scăzută. Liderii care doresc să gestioneze nemulțumirea colectivă pot face acest lucru cel mai eficient oferind grupului un obiect narcisist – cineva sau ceva pe care să-l admire și cu care să se identifice.
Istoria oferă numeroase exemple de grupuri narcisiste – națiuni, mișcări politice și facțiuni rebele – adesea radicalizate și consumate de misiunea lor. Dar ce se întâmplă când cineva îi contestă ideologia? Au loc represiunea și violența. Are loc Regimul Terorii. Are loc genocidul din Armenia, Rwanda, Bosnia și Cambodgia. Au loc liste negre de scriitori, actori și regizori. Are loc asasinarea unor lideri și gânditori precum Caesar, Socrate, Troțki și Navalnîi. Are loc Holocaustul.
