Viața după Erasmus: Cum remodelează mobilitatea casa tinerilor din Caucazul de Sud

Înainte de mobilitate: Puncte de plecare diferite

Fidan Amirova (nume anonimizat), studentă la Comunicare și Media Digitală care a petrecut un semestru la Universitatea Masaryk din Brno, își descrie viața în Azerbaidjan înainte de Erasmus ca fiind tensionată.

Tensiunea, spune ea, este dificil de măsurat, dar este constant prezentă. Se manifestă în vorbirea atentă, în alegerea cuvintelor în funcție de context și în distingerea dintre subiectele considerate sigure și cele care nu sunt. Chiar și umorul reflectă aceste limite. Glumele despre cine ar putea fi „luat” apar rapid atunci când cineva își exprimă nemulțumirea față de politică sau economie.

Deși a înțeles concepte precum cenzura și libertatea restricționată înainte de a pleca, spune că nu experimentase cum se simțea libertatea în practică. În Republica Cehă, a vorbit deschis despre probleme politice și sociale, a prezentat teme universitare fără autocenzură și a discutat despre provocările interne ale Azerbaidjanului fără a-și coborî vocea sau a-și îndulci limbajul. Fidan a observat, de asemenea, schimbări care păreau mai puțin politice, dar la fel de revelatoare. În Brno, a simțit mai puțină presiune socială cu privire la aspectul fizic și comportament. Aceste schimbări au fost subtile, dar s-au acumulat.

Când s-a întors la Baku, Fidan nu a experimentat o trezire ideologică bruscă. În schimb, a început să observe mai clar structurile existente. După ce a călătorit prin mai multe țări europene, a fost frapată de absența supravegherii vizibile în spațiile cotidiene. Clădirile universităților deschise și lipsa scanerelor de securitate din sistemele de metrou i-au atras atenția. Contrastul nu i-a schimbat conștiința politică, dar i-a ascuțit percepția asupra controlului de acasă.

Pentru Sali (nume anonimizat), o participantă georgiană în vârstă de 23 de ani care a studiat la Universitatea din Burgos, Spania, în anul universitar 2022-2023, punctul de plecare a fost diferit. Înainte de Erasmus, ea considera că studenții din Caucazul de Sud rămân adesea detașați de sistemele educaționale europene. Deși există oportunități, cetățenii din afara UE nu se bucură de același acces ca studenții din UE, în special în ceea ce privește mobilitatea pe termen lung în carieră.

Sali spune că Erasmus a fost valoros atât din punct de vedere academic, cât și o ușurare personală. I-a permis să depășească limitele pe care le simțea ca acasă și să-și testeze abilitățile într-un mediu diferit. Experimentarea directă a sistemelor universitare europene a făcut-o mai conștientă de decalajul structural dintre studenții din UE și cei din afara UE. În același timp, i-a întărit încrederea și simțul adaptabilității.

Întoarcerea acasă: o schimbare de percepție

Întoarcerea în Georgia a fost complexă din punct de vedere emoțional. Familiaritatea i-a adus alinare, dar perspectiva ei se schimbase. Sali și-a dat seama că își dorea o expunere internațională continuă. Experiența a motivat-o în cele din urmă să aplice pentru un master în străinătate. Erasmus nu i-a produs dezamăgire față de țară, dar i-a recalibrat așteptările cu privire la ceea ce era posibil.

Șușan Stepanyan, o profesionistă armeană care și-a finalizat programul Erasmus în Norvegia în 2023, descrie încă o traiectorie. În Armenia, își amintește de oportunitățile academice internaționale limitate, dar nu caracterizează mediul în care se află ca fiind opresiv. În anii de facultate, demonstrațiile politice erau frecvente, iar studenții participau adesea. Nu-și amintește de pedepse instituționale pentru activism.

Pentru ea, Erasmus nu a fost o evadare din presiune. A fost o întâlnire cu diferența. Provenind dintr-o societate în mare parte monoetnică, își dorea să experimenteze medii multiculturale și o viață independentă. Norvegia a devenit, în cuvintele ei, o a doua casă.

Când programul s-a încheiat, întoarcerea a fost marcată de ambivalență. Îi era dor de familia și prietenii din Armenia, dar simțea și că lasă o parte din ea în urmă în Scandinavia. Locuirea singură pentru prima dată i-a remodelat obiceiurile zilnice și sentimentul de autonomie lui Shushan. Ea descrie cum a învățat să gestioneze totul independent, de la responsabilitățile casnice la deciziile personale. La întoarcere, unele dintre aceste obiceiuri i-au rămas. Shushan a început să acorde prioritate activității fizice, influențată de cultura în aer liber pe care a observat-o în Norvegia.

Recunoștință, vinovăție și responsabilitate

Recunoștința apare în toate cele trei relatări, deși ia forme diferite. Amirova descrie că s-a simțit privilegiată că a experimentat o exprimare publică mai liberă. De asemenea, se simte responsabilă să împărtășească ceea ce a văzut, în special în ceea ce privește modul diferit în care societățile pot funcționa. Sali vorbește despre responsabilitate în sensul de a valorifica la maximum o oportunitate care nu este în mod egal accesibilă tuturor din regiunea ei. Stepanyan își amintește de o formă mai personală de vinovăție, legată de ratarea unor evenimente din viața de acasă în timp ce se afla în străinătate.

Apartenența după mobilitate

Apartenența, poate mai mult decât orice altă dimensiune, devine complicată după mobilitate.

Amirova spune că schimbul i-a remodelat percepția culturală de sine. „După programul de schimb, mi-am dat seama că aparțin culturii europene mai mult decât mi-aș fi putut imagina”, explică ea. Rațional, crede că se poate adapta și trăi confortabil în Europa. Totuși, experiența nu i-a creat dorința de a părăsi definitiv Azerbaidjanul. „Sunt foarte conștientă că nivelul de trai este mai bun acolo și că mă simt exponențial mai liberă”, spune ea. „În ciuda acestui fapt, aș prefera să rămân în Azerbaidjan atâta timp cât am ocazia.”

Declarația ei reflectă o temă recurentă în rândul participanților la mobilitate: atașamentul față de casă poate coexista cu o conștientizare sporită a limitărilor structurale. Erasmus nu produce automat ambiții de emigrare. De asemenea, poate intensifica dorința de a rămâne, chiar dacă ascuțește percepțiile despre constrângeri.

Pentru Sali, apartenența devine portabilă. Erasmus a făcut-o mai confortabilă construind conexiuni în medii diferite. Părăsirea casei nu se mai simte ca o ruptură, ci ca o tranziție. Între timp, Shushan descrie deținerea a două case simultan. Norvegia reprezintă independența și descoperirea de sine. Armenia rămâne familie, limbă și istorie.

În cadrul acestor experiențe, Erasmus nu șterge atașamentul față de casă. Nici nu produce în mod uniform alienare. Dimpotrivă, modifică percepția. Schimbă ceea ce observă beneficiarii, ceea ce așteaptă și ceea ce consideră negociabil.

Mobilitatea extinde orizonturile, dar recalibrează și standardele interne. După întoarcere, absolvenții își compară adesea realitățile de zi cu zi cu ceea ce au experimentat în străinătate. Transformarea nu este neapărat politică. Este perceptivă.

Pentru tinerii din Caucazul de Sud, Erasmus devine un punct de referință. Acasă rămâne acasă, dar este văzută diferit. Responsabilitatea se poate adânci, ambițiile se pot schimba, iar apartenența se poate extinde dincolo de granițe.

Ceea ce se schimbă cel mai mult nu este geografia, ci perspectiva.