Live

În locul în care Gaza nu mai seamănă cu ceea ce a fost odinioară, prinde contur un nou experiment geopolitic. Nu este vorba doar de o misiune de menținere a păcii și nici de o intervenție umanitară clasică; acest loc urmează să devină un teren de testare pentru o arhitectură complexă de control internațional, unde forțele militare, noile instituții și statele europene coexistă într-un mecanism de putere tranzițională, Europa fiind într-o poziție paradoxală, prezentă pe teren, dar ezitantă în ceea ce privește legitimitatea instituțională a acestui nou sistem.

Fundamentul acestui mecanism este Rezoluția 2803 a Consiliului de Securitate al ONU, care aprobă un plan cuprinzător pentru a pune capăt conflictului și autorizează crearea unei Forțe Internaționale de Stabilizare (FSI) temporare în Gaza. Această forță are dimensiuni militare clare în cadrul demilitarizării Fâșiei Gaza, dezarmării complete a forțelor armate nestatale și a Hamasului în sine. În același timp, aceasta prevede protecția civililor și instruirea de noi forțe de securitate palestiniene, cooperând în același timp cu Israelul și Egiptul pentru a controla frontierele și a menține stabilitatea.

Acest punct de cotitură pentru Gaza marchează începutul unui nou capitol în care aceasta nu va fi doar sub supraveghere umanitară, ci sub un regim de securitate internațional. În practică, ISF dorește să acționeze ca un mecanism tranzitoriu de suveranitate, facilitând retragerea armatei israeliene, dar nu și suveranitatea israeliană, și crearea unui nou sistem administrativ și polițienesc palestinian; însă, cu capacități îndoielnice de autodeterminare în spațiul său suveran, vital.

Europa, deși nu conduce această inițiativă, a început deja să se integreze în acest nou sistem. Grecia, de exemplu, conform informațiilor verificate din ziarul Kathimerini, intenționează să trimită un batalion de 100 până la 150 de soldați, cu vehicule blindate, geniști și personal medical, asumându-și un rol activ în securitate, nu doar în sprijinul umanitar, așa cum a fost cazul în Afganistan. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al guvernului a refuzat să comenteze aspectele operaționale, fără a nega informațiile raportate de Kathimerini. În același timp, conform informațiilor de la Pentagonul grec, doi ofițeri greci se află deja la centrul de coordonare civil-militară CMCC din Kiryat Gat, care operează sub comanda SUA.

Această tranziție nu este doar militară. Este instituțională. Rezoluția ONU prevede, de asemenea, crearea unei noi organizații internaționale, așa-numitul Consiliu al Păcii, un organism administrativ de tranziție cu personalitate juridică internațională, care va supraveghea guvernarea și reconstrucția Fâșiei Gaza până când Autoritatea Palestiniană va putea relua controlul.

„Stabilizarea” din Gaza nu se construiește pe ecosistemul familiar, lent, transparent (și adesea inadecvat) al ONU, ci pe un nou mecanism politico-administrativ numit Consiliul Păcii, care are statut juridic internațional, o administrație tranzitorie și îndrumare strategică pentru o forță de securitate internațională, cu rezultate dubioase și o politică strictă, centralizată și netransparentă din partea SUA, ca garant al planurilor Israelului.

Prin urmare, nu avem pur și simplu „o operațiune de menținere a păcii”, ci avem un model de supraveghere internațională impus instituțional ca „soluție” și pe care apoi se așteaptă ca alții să îl legitimeze prin participare.

Acest nou organism creează, de asemenea, incertitudine politică, Uniunea Europeană și mai multe state membre având calitatea de observatori , evitând integrarea instituțională deplină. Comisia Europeană, prin intermediul comisarului Dubravka Šuica, va participa la reuniunea Consiliului pentru Pace, dar a precizat clar că nu va deveni membru al noii organizații, exprimând rezerve cu privire la faptul că acest organism ar putea înlocui ONU.

Grecia menține o poziție similară, participând doar ca observator, căutând să mențină un echilibru între cooperarea cu Statele Unite și angajamentul față de sistemul internațional de legitimitate al ONU. Guvernul grec a precizat clar că orice participare la o forță de menținere a păcii trebuie să se bazeze pe un mandat clar din partea Consiliului de Securitate, subliniind teama sa de crearea unui mecanism paralel de putere internațională.

Această ezitare nu este întâmplătoare, întrucât puterile acordate Consiliului pentru Pace sunt extinse, având capacitatea de a crea structuri administrative și operaționale, de a coordona finanțarea și de a supraveghea guvernarea tranzitorie a Gazei, acționând efectiv ca o administrație internațională temporară.

Din partea europeană, implicarea nu este pur militaristă, Italia declarând deja că este pregătită să antreneze o nouă forță de poliție palestiniană, consolidând mecanismul de securitate internă care va înlocui structurile de putere existente din Gaza.

Această instruire este un element esențial al procesului de tranziție, deoarece ISF are și mandatul de a sprijini și instrui noile forțe de securitate palestiniene. Aceasta creează o propunere pentru un model de securitate hibrid, o forță militară internațională pentru stabilizare, o nouă forță de poliție palestiniană pentru ordine internă și un mecanism administrativ internațional pentru guvernare.

Realitatea, desigur, rămâne fragilă. Recenta vizită a președintelui Bundestagului german, Julia Klöckner, în Gaza a avut loc sub escortă militară strictă a armatei israeliene, în timp ce nici măcar jurnaliștii care o însoțeau nu au avut acces în teritoriu, chiar dacă un acces mai mare pentru observatorii internaționali și ajutorul umanitar este cerut la nivel internațional ca o „obligație morală” și nu o concesie politică. Merită repetat că comunitatea internațională planifică reconstrucția și stabilizarea Gazei, dar suveranitatea reală asupra teritoriului rămâne fragmentată.

Aceasta ridică o întrebare mai profundă: este vorba de o misiune de menținere a păcii sau de o nouă formă de guvernanță internațională? Această inițiativă pare să aibă o natură asemănătoare cu cea a lui Janus, combinând o misiune de menținere a păcii cu guvernanța internațională, cu scopul de a crea condiții care vor permite în cele din urmă revenirea la autoguvernarea palestiniană și calea către statul palestinian. Pe de altă parte, crearea unui mecanism internațional cu puteri militare, polițienești și administrative amintește mai mult de modelele de tutelă internațională, cum ar fi cele implementate în Balcani în anii 1990.

Pentru Europa, această participare este și un test al autonomiei strategice, întrucât inițiativa și direcția strategică rămân în mare parte sub influența americană. Astfel, Europa se află într-o poziție intermediară, nici complet autonomă, nici doar observatoare. Gaza devine astfel un laborator pentru viitorul securității internaționale. Un domeniu în care coexistă armate, organizații internaționale și administrații tranzitorii, încercând să impună ordine într-un mediu în care însăși conceptul de suveranitate rămâne în negociere.

Adevărata problemă este dacă va crea un nou model de putere internațională, în care stabilitatea nu este gestionată de state, ci de mecanisme multi-nivel de supraveghere militară și instituțională.

Europa intră în Gaza, testându-și capacitățile de hard power, dar mai degrabă experimental și provizoriu, menținându-și rezervele într-un domeniu în care legitimitatea, securitatea și narațiunea politică sunt deja minate. Consiliul de Securitate al ONU a oferit acoperire legală noii structuri (Consiliul pentru Pace/ISF), dar arhitectura acesteia, cu Donald Trump jucând un rol central în cadrul Consiliului pentru Pace și cu un mandat de demilitarizare care vizează în mod explicit „grupurile armate nestatale”, seamănă mai mult cu o „administrație sub supraveghere” tranzitorie.

De aceea, manevrele europene sunt revelatoare: Comisia Europeană participă ca observator, nu ca membru, invocând un armistițiu și o reconstrucție, dar menținând distanța instituțională față de o inițiativă pe care mulți o văd ca un centru de greutate internațional paralel.

Italia, la rândul său, vorbește despre antrenarea poliției palestiniene, un instrument „blând” care totuși determină cine va exercita violența de stat mâine. În același timp, dezbaterea despre o „armată europeană” reapare, dar chiar și vocile importante avertizează că o structură paralelă alături de NATO ar putea confunda lanțurile de comandă și ar putea deveni periculoasă.

Ironia este că, în timp ce instituții și organizații majore vorbeau despre crime în masă și genocid, comunitatea internațională nu a „apucat” niciodată instrumentul creat tocmai în acest scop, Responsabilitatea de a Proteja (R2P) . Amnesty International a declarat că ajunge la concluzia că pragul legal pentru genocid în Gaza a fost atins, în timp ce ONU a prezentat o documentație similară. Și totuși, R2P, ca un cadru care ar trebui să mobilizeze prevenirea/răspunsul/acțiunea colectivă atunci când un stat nu reușește să protejeze populațiile de crime atroce, a rămas, în practică, inert din punct de vedere politic.

Motivul este aproape cinic de previzibil, R2P depinde de consensul politic, în special în Consiliul de Securitate, unde geopolitica (și dreptul de veto) are de obicei prioritate față de „responsabilitate”. Nimeni nu vrea să deschidă cutia răspunderii obligatorii atunci când costul este conflictul cu aliați puternici, schimbarea regulilor de angajament sau presiunea reală.

Întrucât devastarea a avut deja loc, sistemul internațional demonstrează o determinare remarcabilă, nu de a proteja, ci de a securiza, ceea ce duce la o putere asimetrică în regiune. Rezoluția 2803 „regularizează” Consiliul pentru Pace și oferă puteri extinse Forței Internaționale de Stabilizare.

Problema este că, până acum, nici măcar armistițiul nu blocase cu adevărat câmpul de luptă. Conform rapoartelor recente, atacurile israeliene continuă ca de obicei după începerea armistițiului , într-un mediu în care nevoile umanitare rămân enorme.

În concluzie, R2P nu a „lipsit” pentru că nu a existat o criză; a lipsit pentru că nu a existat voință politică. Și acum, când voința apare, ea apare în principal ca un mecanism de securitate, un Consiliu al Păcii care pare să rezolve mai întâi problema puterii.

Scris de

Modelați conversația

Aveți ceva de adăugat la această poveste? Aveți idei pentru interviuri sau unghiuri pe care ar trebui să le explorăm? Anunțați-ne dacă doriți să scrieți o continuare, un contrapunct sau să împărtășiți o poveste similară.

Scrieți un articol de contraargumentare Scrieți un articol conex