„Discover Yourself Fest” a avut loc începând cu ora 12:00 în parcarea principală a UVT (Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4) și a transformat spațiul într-o zonă vibrantă de interacțiune socială. Peste 1.000 de studenți s-au înscris pentru grupuri de activități.
Programul a inclus activități sportive, culturale și de aventură. Au fost prezente peste 40 de cluburi sportive cu demonstrații live, expoziții de mașini de raliu și motociclete, un perete de cățărat, caiac și canoe, arte marțiale, dans și fitness. Participanții au putut, de asemenea, să se relaxeze în zonele de jocuri de societate, să urmărească muzică live și seturi de DJ susținute de Flight sau proiecții de filme și să deguste preparate de la food truck-uri.
„Prin intermediul acestui eveniment, dorim să încurajăm alternative bune pentru timpul liber, chiar «dependența» de bine, în cel mai frumos sens: sport, conexiune umană, alegeri conștiente și pasiuni care construiesc caracterul”, a declarat Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.
Festivalul a fost organizat de Asociația People Care, în parteneriat cu UVT, și a propus un spațiu deschis unde tinerii și-au putut descoperi pasiunile și energia alături de prieteni, colegi și familie. Intrarea a fost gratuită.